
Despre curs
REGULILE ACADEMIEI
- Academia si cursurile predate reprezintă o scoala inițiatică, bazată pe principii ce țin de iubire, lumină, moralitate, integritate, puritate, adevăr, intelepciune, corectitudine, pace, discernământ,smerenie, dreptate, curaj, răbdare, acceptare, eliberare, mulțumire, recunoștintă, bucurie, virtuți, altruism, neutralitate, înțelepciune, bunăvoință, iertare, pace, unitate, uniune in trecut, prezent si viitor, credință, mântuire, iluminare, încredere, înălțarea omului divin în spiritualitate și dumnezeul primordial adevarat cel in treime ființat.
- Contractele intre academie si studenți sunt confidențiale si nu se pot dezvălui niciunui terț.
- Se acceptă doar ceea ce se predă in academie fără a discuta în contradictoriu despre altcineva sau alte școli, credințe, diferențe de orice natură (pentru că sunt programe, tehnici, lecții, proceduri, antrenamente holistice care țin de adevăr și rezultate verificate îndelung).
- Fondatorul acestei academii este Ștefan Ion care va fi profesor, mentor și discipol.
- Mentorii și studenții vor fi discipoli.
- Mentorii și studenții vor avea onestitate maximă față de toți colegii din academie.
- Se aplica lecțiile, procedurile și tehnicile învățate fară adăugiri, interpretări proprii, iluzii, imaginație și considerații de orice fel.
- Informările privind programul săptămânal și conexiunea pe zoom, se vor efectua in cadrul unui grup comun de whatsapp, fară postări ce țin de diferențele dintre oameni, manipulare, dogme, etc.
- Toate procedurile, programele, tehnicile, antrenamentele se fac în cadrul intern si nu extern.
- Difuzarea materialelor fără acordul fondatorului sunt ilegale.
- Legătura cu terții va fi făcută prin fondator până la împuternicirea altor persoane.
Conținut curs
Lecția 17
-
Lecția 17
03:39:07
Cursul despre arborele genealogic ,asumare și acceptare este un pas important în evoluția noastră iar prezentarea lor este absolut de la suflet la suflet,de la inimă la inimă si e nevoie de o inimă a spiritului pentru a integra aceste întelepciuni ❤️
Mulțumesc Ion ,mentorul nostru drag si iubitor cu o inimă în care locuieste Divinul Te iubesc din frecvența inimii înălțate și mulțumesc colegilor pentru expuneri și întrebări Vă iubesc suflete în ascensiune si transcendere🤗❤️