
Despre curs
REGULILE PROGRAMULUI
- Programele si cursurile predate reprezintă o scoala inițiatică, bazată pe principii ce țin de iubire, lumină, moralitate, integritate, puritate, adevăr, intelepciune, corectitudine, pace, discernământ,smerenie, dreptate, curaj, răbdare, acceptare, eliberare, mulțumire, recunoștintă, bucurie, virtuți, altruism, neutralitate, înțelepciune, bunăvoință, iertare, pace, unitate, uniune in trecut, prezent si viitor, credință, mântuire, iluminare, încredere, înălțarea omului divin în spiritualitate și dumnezeul primordial adevarat cel in treime ființat.
- Contractele intre academie si studenți sunt confidențiale si nu se pot dezvălui niciunui terț.
- Se acceptă doar ceea ce se predă in academie fără a discuta în contradictoriu despre altcineva sau alte școli, credințe, diferențe de orice natură (pentru că sunt programe, tehnici, lecții, proceduri, antrenamente holistice care țin de adevăr și rezultate verificate îndelung).
- Fondatorul acestei academii este Ștefan Ion care va fi profesor, mentor și discipol.
- Mentorii și studenții vor fi discipoli.
- Mentorii și studenții vor avea onestitate maximă față de toți colegii din academie.
- Se aplica lecțiile, procedurile și tehnicile învățate fară adăugiri, interpretări proprii, iluzii, imaginație și considerații de orice fel.
- Informările privind programul săptămânal și conexiunea pe zoom, se vor efectua in cadrul unui grup comun de whatsapp, fară postări ce țin de diferențele dintre oameni, manipulare, dogme, etc.
- Toate procedurile, programele, tehnicile, antrenamentele se fac în cadrul intern si nu extern.
- Difuzarea materialelor fără acordul fondatorului sunt ilegale.
- Legătura cu terții va fi făcută prin fondator până la împuternicirea altor persoane.
Conținut curs
Lecţia 44
-
Lecţia 44
04:39:09
Lecţia 45
Lecţia 46
Lecţia 47
Evaluări și recenzii de la cursanți
Slava lui Dumnezeu , aceste cursuri sint viața pentru suflet și toată ființa care le urmează
Este un alt nivel de a înțelege Viața aceasta minunată, care reprezintă darul lui Dumnezeu pentru noi oamenii de a ne regăsi , de a ne cunoaște la alt nivel , și a transcede întunericul in lumină din ființa noastră.
Slava lui Dumnezeu pentru acest har și dar , dăruit nouă pentru a evolua , pentru a trece la nivelul următor de cunoaștere. Multumesc cu recunoștință!